fbpx

De ce dezvoltarea internă a unui software pentru agenția ta de turism nu este o idee bună

De 6 ani oferim software pentru agențiile de turism și am întâlnit foarte multe cazuri în care clienții și-ar fi dorit să aleagă o soluție in-house. Cu toate acestea, mai devreme sau mai târziu, toți ajungeau să opteze pentru un software „de închiriat”, deja existent pe piață.

Dacă ești încă în situația în care nu știi ce să faci, acest articol ți-ar putea fi de ajutor.

Presupunerea nr. 1: Un software intern este cel mai potrivit pentru afacerea ta

Pe măsură ce compania ta crește, procesele se vor schimba și se vor îmbunătăți, iar software-ul tău intern va trebui să susțină asta. Pe de altă parte, software-urile închiriate sunt deja folosite de alte agenții de turism mai mari, fiind pregătite să susțină creșterea afacerii tale.

Presupunerea nr. 2: O echipă de IT internă va înțelege mai bine procesele

Acest aspect nu poate fi considerat ca fiind un avantaj, deoarece principalele atribuții revin echipei care se ocupă de documentația aferentă sistemului și nu celei care dezvoltă software-ul. Cel mai important este să te documentezi bine. În aceste condiții, nu există nicio diferență între a cere software-ul de la echipa ta de IT internă sau de la orice altă echipă.

Presupunerea nr. 3: Vom avea un avantaj în fața competitorilor noștri

Fiind focusat pe dezvoltarea afacerii, nu vei avea timp să urmărești trend-urile și vei rata multe dintre inovațiile și noile funcționalități apărute pe piață.

Presupunerea nr. 4: Este grozav să deții codul sursă

Dacă ți-e teamă că firma de la care ai cumpărat software-ul va da faliment și că vei sfârși cheltuind mai mulți bani pentru cumpărarea unui nou software, nu-ți face griji. Vei ieși, oricum, mai ieftin decât dacă ai deține un software intern.

Presupunerea nr. 5: Va fi mai ieftin

Dezvoltarea unei soluții de software ascunde multe capcane pe care nu le poți vedea în momentul în care începi planificarea acesteia.

Poate la început cheltuielile par a fi mai mici, însă pe parcurs îți vei da seama că există funcționalități care îi lipsesc. Cheltuielile totale vor începe să crească rapid, și cel mai probabil vei ajunge să plătești mult mai mult decât ai plăti pentru un software închiriat.

Există, de asemenea, câteva bine cunoscute dezavantaje și circumstanțe pe care le implică dezvoltarea unui software intern.

  1. Consumă mai mult timp

De vreme ce un software închiriat nu se potrivește 100% companiei tale, implementarea și personalizarea vor dura puțin mai mult. Pe de altă parte, dezvoltarea unui software intern durează ani de zile, fiind necesari alți câțiva ani pentru ca acesta să ajungă la nivelul unuia închiriat.

Trebuie să ai în vedere faptul că în timp ce software-ul intern este dezvoltat, compania ta va întâmpina aceleași probleme cu care se confruntă și în momentul de față. Acest lucru duce la o scădere a productivității angajaților și la cheltuieli operaționale mai mari.

  1. Necesită o echipă de IT numeroasă

Echipa ta de IT are nevoie și de o persoană cu o mare experiență în dezvoltarea unui software de la zero, iar angajarea unei asemenea persoane nu este o sarcină ușoară.

Angajații tăi vor avea nevoie de ajutor în ceea ce privește folosirea software-ului sau pentru rezolvarea anumitor probleme, așa că probabil va trebui să mai angajezi pe cineva care să le ofere acestora suport, ceea ce înseamnă că echipa ta va avea nevoie de mai mulți membri.

  1. Lipsa unei expertize de implementare a software-ului

Atunci când cumperi un software închiriat, implementarea va fi făcută, cel mai probabil, de profesioniști experimentați care au fost pregătiți pentru sarcina aceasta, lucru care nu este deloc ușor. Lipsa unei asemenea persoane crește considerabil șansa ca implementarea să eșueze.

  1. Lipsa funcționalităților

Soluțiile de software închiriate sunt, de cele mai multe ori, dezvoltate în vederea deservirii cât mai multor necesități, susținând astfel diferite procese. Așadar, acestea au, de regulă, mai multe funcționalități, unele la care poate nici nu te-ai gândit că ar exista, care să aducă beneficii companiei tale.

Așadar, ce ar trebui să faci?

Dacă ai deja o echipă de IT, îți sugerăm să o folosești pentru a face o descriere detaliată a proceselor tale, pentru a pune pe hârtie acea soluție închiriată ideală în viziunea voastră și pentru a asista și instrui angajații în vederea utilizării unui software închiriat ce cuprinde deja majoritatea modulelor de care ai nevoie, precum: contabilitate, website, CRM.

Solicită DEMO

Luați legătura cu noi pentru a solicita o prezentare!

    Accept termenii și condițiile
    Sunt de acord cu politica de confidențialitate