A fost o perioadă când fenomenul cumpărăturilor online nu era atât de popular și de răspândit așa cum este astăzi. Este de înțeles faptul că turiștii erau reticenți când venea vorba de achiziționarea online a pachetelor de vacanță, circuitelor și a cazărilor, pur și simplu nu aveau încredere în portalurile turistice online.
Însă, odată cu dezvoltarea comerțului online, rezervarea unei vacanțe fără ajutorul unui agent de turism a început să devină din ce în ce mai interesantă pentru turiști. Astăzi, nimeni nu poate nega caracterul convenabil pe care îl oferă turistului modern rezervarea unei călătorii cu ajutorul unei agenții de turism online spre deosebire de rezervarea unui pachet turistic prin intermediul unei agenții de turism tradiționale.
Cât de populare sunt agențiile de turism online în zilele noastre?
Sondajele arată că opțiunea aleasă de 80% dintre respondenți este cea a agențiilor de turism online.
Printre motivele pentru care turiștii aleg o agenție de turism online se numără caracterul imediat, viteza și comoditatea pe care le oferă posibilitatea de a face o rezervare oricând și de oriunde s-ar afla.
Timpul sau banii, ce merită mai mult economisit?
Turiștii care se preocupă mai puțin de partea financiară și mai mult de productivitate, vor avea tendința de a apela la un agent de turism care să se ocupe de tot ceea ce înseamnă organizare.
De cele mai multe ori, acesta este cazul turismului corporate, caz în care turiștii aleg să apeleze la agenți de turism care le înțeleg preferințele și le știu bugetul, în loc să facă rezervările prin intermediul unei agenții de turism online.
În mod similar, în cazul turismului de lux, turiștii aleg să apeleze la agenți de turism care să le ofere vacanțe personalizate. Bugetele mari de care dispun aceștia le oferă privilegiul de a avea un agent de turism personal.
Toate cele menționate mai sus sugerează faptul că încă mai este nevoie de agenți de turism. Ba chiar există multe situații în care rezervarea cu ajutorul unui agent de turism este în continuare opțiunea preferată de turiști.
Suntem în 2020!
Motivul din cauza căruia agențiile fizice rămân în urmă este acela că în continuare lucrează în exact același mod în care o făceau și acum câteva decenii.
Pe lângă faptul că nu își modernizează procesele de afaceri, nici nu se adaptează la transformarea digitală care le-ar putea, efectiv, ajuta afacerea să prospere.
Prin combinarea agenților de turism cu caracterul convenabil pe care îl oferă un software dedicat lor, afacerile ar putea beneficia de îmbunătățirea operațiunilor, de automatizare și de personalizarea proceselor.
Cu cât ai mai multe tipuri de software, cu atât mai bine?
În afară de rezervarea hotelurilor și a pachetelor/circuitelor turistice, operațiunile zilnice ale unui agent de turism includ, în mod obișnuit, crearea de pachete și de oferte, servicii de consultanță, efectuarea rezervărilor, negociere, crearea de pachete personalizate și găsirea celui mai bun tarif care să se încadreze în bugetul clientului.
Majoritatea sunt conștienți că aceste lucruri nu trebuie neapărat făcute manual sau în Excel, întrucât există deja pe piață soluții online specializate într-un anumit tip de operațiune.
Cu toate acestea, în încercarea de a-și actualiza procesele manuale, multe agenții vor utiliza diferite tipuri de software, fiecare pentru o anumită funcție. Dar, este cu adevărat convenabilă utilizarea a 5 tipuri de software diferite?
Angajarea mai multor oameni sau achiziționarea unui software pentru agențiile de turism? Aceasta este întrebarea.
Un număr crescut de rezervări atrage după sine nevoia de a angaja mai mulți oameni pentru preluarea solicitărilor.
Angajarea mai multor oameni atrage după sine cheltuieli mai mari. Un software de calitate care se ocupă de întregul proces de afaceri îți oferă posibilitatea de a economisi resursele și de a reduce cheltuielile.
Cel mai important aspect este acela că, dispunând de o varietate de module diferite aferente diferitor părți ale procesului de afaceri, software-ul este complet personalizabil pentru a se potrivi perfect cu afacerea ta.
Nu doar că vei economisi bani, dar vei avea parte și de beneficii pe care doar un sistem digital ți le poate oferi: viteză, acuratețe, automatizare și centralizarea tuturor proceselor de afaceri într-un singur loc.
De ce ar trebui să folosești un software pentru agențiile de turism?
Agențiile de turism tradiționale continuă să fie căutate de anumiți clienți și în anumite piețe, însă cele mai competitive agenții vor fi cele care au posibilitatea de a răspunde nevoilor fiecărui tip de turist.
Adoptarea unei tehnologii nu este o simplă sugestie, ci o acțiune vitală care te va ajuta să fii întotdeauna în fața competiției.
Software-urile pentru agențiile de turism le ajută pe acestea să își coordoneze afacerea mai eficient, oferindu-le posibilitatea de a beneficia de automatizare pentru a economisi timp care este atât de necesar pentru a încheia o vânzare și o nevoie mai redusă de a face toată munca manual.
Cum să alegi software-ul pentru agențiile de turism potrivit?
Un software bun ar trebui să pună în valoare avantajele agențiilor de turism tradiționale, transformând în același timp procesele de afaceri în unele mai eficiente.
Fie că ești în căutarea unui software dedicat părții de contabilitate, celei de rezervare, celei de marketing și comunicare cu clientul, sau și mai bine, unul care să includă toate părțile afacerii tale, inclusiv un website „la modă”, ai grijă să nu creezi noi obstacole alegând un software a cărei interfață cu utilizatorul să fie atât de complicată încât să îi facă pe agenții tăi să prefere întoarcerea la foile de lucru din Excel.
Software-ul pentru agențiile de turism este o investiție, așadar asigură-te că știi totul despre respectivul sistem înainte de a investi în el. Pune toate întrebările la care dorești să primești un răspuns și fii sigur că software-ul pe care urmează să îl achiziționezi este cel potrivit pentru afacerea ta.
Transferarea afacerii tale din Excel către noul software și învățarea acestuia necesită timp, însă nu se compară cu timpul pe care îl vei economisi odată ce vei începe să îl folosești și să te bucuri pe deplin de beneficiile oferite de acesta.
Articole recente
- De ce ar trebui ca în echipa unei agenții de turism să avem și un expert SEO?
- De ce trebuie să ai un site responsive pentru agenția ta
- Agențiile de turism fizice în era comerțului online
- Instruirea personalului în utilizarea unui software pentru agențiile de turism
- SEO și importanța acestuia în industria turismului
Buna ziua.Ce soft propuneti ptr.pachetul turistic care sa includa:avion+cazar+masa+transfere+activitati+asigurare medicala…??
Bună ziua! Vă recomandăm modulul nostru TOS Conta. Mai multe detalii despre acesta găsiți accesând acest link: https://www.travelos.ro/contabilitate/. De asemenea, un tutorial video/demo complet, regăsiți pe homepage https://www.travelos.ro.
Comments are closed.