fbpx

De ce trebuie să ai un site responsive pentru agenția ta

Toată lumea, inclusiv noi, spune că un site de turism trebuie să fie responsive. Dar, ce înseamnă, mai exact, responsive? Un design responsive înseamnă că un site răspunde la dispozitivul sau la ecranul de pe care este accesat. Site-ul se adaptează pentru a se potrivi cât mai bine la ecranele (PC/laptop, tabletă sau smartphone) pe care le folosește turistul, părând astfel că acesta ar fi modificat pentru ecranul respectiv.

În ultima vreme s-a înregistrat o creștere constantă în ceea ce privește folosirea tabletelor și a smartphone-urilor, ceea ce înseamnă că turiștii își rezervă vacanțele și caută informații nu doar de pe PC ci și de pe dispozitivele mobile. Scopul principal este de a le oferi turiștilor o experiență plăcută indiferent de dispozitivul pe care aceștia îl folosesc.

Un studiu efectuat de compania Google în 2019 a stabilit că mai mult de jumătate din turiști folosesc mai multe dispozitive pentru a căuta informații și pentru a rezerva o călătorie. Când vine vorba de călătorii, mai mult de 70% din căutările online sunt făcute de pe dispozitive mobile, așa ca nu trebuie să neglijezi aspectul site-ului tău pe mobil.

Un alt studiu ne oferă statistici în ceea ce privește căutările efectuate pe mobil:

  • 50% dintre turiști au folosit aplicații mobile pentru a căuta unități de cazare
  • 45% au descărcat aplicații mobile care să îi ajute să își rezerve pachetele/vacanțele viitoare
  • 85% dintre turiști își folosesc smartphone-ul în timp ce sunt în vacanță

Ce vor crede turiștii despre site-ul tău:

“Ce ușor se navighează pe site-ul acesta

Este foarte important să poți oferi conținut clar și succint pe orice dispozitiv atunci când vine vorba de adaptarea marketing-ului online la comportamentul consumatorilor, ajungând astfel să crești rata de conversie.

“Voi mai vizita acest site”

Site-urile responsive asigură rămânerea clientului pe site, deoarece dacă o persoană nu găsește informația dorită în câteva secunde, acesta va închide fereastra și va părăsi pagina. Dacă un site este intuitiv și ușor de urmărit, turistul va repeta vizitele pe baza experiențelor trecute agreabile pe care le-a avut pe site-ul respectiv.

Ce vei crede tu:

“Site-ul ajunge la utilizatorii de tablete și mobil”

Turiștii sunt tot timpul online pe smartphone-uri. Aceștia încă folosesc PC-ul pentru a-și rezerva vacanțe, însă în momentul în care ajung la destinație, tabletele și telefoanele mobile preiau controlul. În timp ce sunt în vacanță, aceștia rezervă activități și transferuri la fața locului. Așadar, cu ajutorul unui design responsive și un chat live, poți ajunge la ei chiar și atunci când sunt în vacanță. Pe de altă parte, nu toți turiștii folosesc PC-ul, așadar, dacă ai un design responsive ajungi la toți, indiferent de dispozitivul pe care aceștia îl folosesc.

“Ajută la creșterea ratei de conversie”

Acest mod de abordare al design-ului oferă un aspect consistent cu un impact pozitiv asupra comportamentului clientului (mai multe căutări, mai multe rezervări = mai multe vânzări). Site-urile pe care turiștii trebuie să miște paginile pe mobil stânga-dreapta sau să le micșoreze pentru a vedea toată informația au o rată de conversie mai mică, deoarece, cu timpul, turistul își pierde interesul din cauza complexității.

“Îmbunătățește experiența utilizatorului”

Când deții o agenție de turism, te izbești zilnic de diferite întrebări și căutări din partea turiștilor. Informațiile oferite turiștilor trebuie să fie clare și vizibile, fără a mai fi nevoie ca aceștia să caute mai departe și pe alte site-uri. În continuare regăsești proprietățile pe care trebuie să le aibă un site pentru a ușura experiența utilizatorului:

  • Eficace
  • Ușor de folosit
  • Să aibă un conținut care stârnește interesul
  • Valoros
  • Ușor de găsit
  • Credibil
  • Accesibil

“E esențial pentru SEO”

Google și-a actualizat algoritmii pentru a oferi mai multă vizibilitate site-urilor optimizate pentru dispozitivele mobile. În plus, legăturile create sunt mai puternice, astfel încât nu mai este nevoie să creezi două site-uri separate (unul pentru mobil și unul pentru desktop), lucru care îți afectează conținutul într-un mod pozitiv – nu mai sunt necesare duplicarea conținutului și crearea a două campanii Google AdWords sau Facebook Ads separate. Această soluție este mai bună decât crearea unei aplicații mobile pentru agenția ta de turism.

Având în vedere că site-urile de turism sunt, de cele mai multe ori, integrate cu un software pentru rezervări online, acestea trebuie să cuprindă: a) o căsuță de căutare, b) rezultatele căutării, c) vizualizarea detaliată a serviciului/produsului, d) formular de rezervare pentru solicitare sau plată. Este foarte greu pentru un turist să treacă de al patrulea pas dacă site-ul tău nu este responsive.

În concluzie, un site non-responsive reprezintă numai o jumătate de soluție, așadar, în cazul în care creezi un nou site sau doar îl reproiectezi pe cel existent, fă-o cum trebuie!

Noi îți recomandăm soluțiile noastre TOS Website Lite sau TOS Website PRO, prețul de pornire pentru o astfel de soluție fiind de doar 49€/ lună. Poți solicita mai multe informații despre acestea AICI.

Solicită DEMO

Luați legătura cu noi pentru a solicita o prezentare!

    Accept termenii și condițiile
    Sunt de acord cu politica de confidențialitate